jump to navigation

Între MIC.ro şi Kaufland ianuarie 5, 2011

Posted by vochina in Câmpina.
trackback

MIC.ro face angajări pentru magazinele din Câmpina. Dacă vă interesează, intraţi pe bestjobs să vedeţi cum stă treaba şi care sunt condiţiile. Dar grăbiţi-vă, că deja au aplicat sute de oameni. Aşadar, se cam intră în linie dreaptă cu magazinaşele de cartier. Cele care, după cum se tot aude, vor funcţiona în fostele centrale termice. Cele pe care Zăgan voia să le transforme în locuinţe sociale, dar au venit unii cu iniţiativă, le-au cumpărat, le-au aranjat şi gata afacerea. Până la urmă, bravo lor! Dacă era după Primărie, şi acum colcăiau şobolanii pe acolo. Că micii afacerişti din spatele celor care au cumpărat centralele s-au ocupat de amenajări în timpul programului de… bugetari, asta e altă poveste. În fine, nu asta e ideea. Pe mine nu mă interesează aproape deloc Mic.ro. Iar dacă magazinele din Câmpina vor fi precum cele din Ploieşti, cu produse puţine şi preţuri mari, atunci n-o să mă intereseze absolut deloc. Câmpina este o localitate mică. Să faci magazine de cartier când ai supermarketuri în mijlocul oraşului, zău că nu văd logica. Dar poate am eu o problemă. Aaaa, da, am o problemă. Eu vreau Kaufland, da’ mai repede. Vreau concurenţă pentru Carrefour Express şi Penny. Concurenţă serioasă, poate îşi bagă şi ceilalţi minţile în cap.
La Penny nu mă mai duc. M-au spălat destul cu mopul peste picioare şi au ţipat destul la mine „amabilele” de acolo. Iar portocale stricate găsesc şi prin alte părţi. Şi pui cu bucata de gheaţă de 300 de grame între picioare.
La Carrefour mă duc, n-am încotro. Dar am devenit mult mai atentă la ceea ce cumpăr. Pentru că s-au apucat să amestece produsele vechi cu cele noi şi riscăm să cumpărăm iaurt ori smântână gata expirate. Peştele are strat gros de gheţă, iar ficatul de pui nu-l mai mănâncă nici pisica. Şi multe altele. Plus schimbatul locului produselor de două ori pe lună. Am mai scris despre asta. Deci, vreau Kaufland. Şi să fie ok, nu aşa, ca la alţii, câteva luni bune şi apoi dezastru. E şi mai departe de centru, pensionarii se vor duce la Micuri.ro şi la Penny, culoarele vor fi mai libere, poate un comerţ mai civilizat. Sper, îmi doresc. Se poate, ştiu că se poate!

Comentarii»

1. CAMPINEANU - ianuarie 6, 2011

Chiar daca sunt unii care s-au opus o sa avem parte de Kaufland la Campina pana la 1 octombrie. O sa fie ceva super !

2. Ycuta - ianuarie 11, 2011

Astept si eu cu nerabdare inaugurarea Kaufland. Sper sa fie mult mai profesionosti decat cei pe care ii avem acum Penny si Carrefour Express.
Penny e un dezastru nu vorbesc de mizerie si dezordine ci de faptul ca te fura in fata cu nerusinare si daca te prinzi iti dau banii inapoi si nu scot un cuvant. Exempul: in ofertele scrise sunt niste preturi la rafturi sau la casa alte preturi, se mai gresesc si codurile cand se tasteaza, daca nu esti atent si nu verifici te pot fraieri cu sume mari. Un pensionar e fraierit in fata cu dezinvoltura. Am citit ca aceste practici sunt specifice celor din magazinele Penny si din alte orase, conducerea lor nu ia nici o masura, probabil ca doar piata si concurenta ii va aduce cu picioarele pe panant.

3. mic.ro - ianuarie 25, 2011

Nu prea stai bine cu logica…se vede ca asa cum spui si tu esti de pe la tara…localitate mica….si ma pot explica daca vrei sa ma asculti:

la nivel de tara sunt cel putin 300 si vor fi 2500 in cativa ani…deci cifra de afaceri>1 miliard de euro mai mult decat la cei mai buni…deci dava vezi global intelegi ca tot ce se ia se negociaza la cantitati echivalente cu ale Cora, Carrefour, etc….deci poate acum intelegi ca este doar o strategie de marketing sa avem aceste preturi momentan.. bafta multa

vochina - ianuarie 25, 2011

Asa-i la noi, pe la tara, avem probleme cu logica. Dar tu sau altul ca tine vii sa-mi vinzi mie. Eu gandesc din punctul de vedere al cumparatorului, ma intereseaza mai putin strategia de marketing. De fapt, nu ma intereseaza deloc. E problema voastra. Pe mine ma intereseaza sa am de unde alege. Despre magazinele de cartier s-a spus ca vor avea multe produse, la preţuri rezonabile. Rezonabile pentru mine, la tara, nu pentru strategii vostri. Iar preturile vazute la Mic în Ploieşti sunt peste cel cu care eu cumpăr de la Carrefour Express din Campina, de exemplu…

4. dieta daneza pareri - iunie 28, 2013

What’s up to all, because I am in fact keen of reading this weblog’s post to be updated regularly.
It carries good data.


Lasă un comentariu