jump to navigation

Florin Anghel ştie că alegerile vor fi validate decembrie 10, 2009

Posted by vochina in Românica.
2 comments

Cel puţin asta am dedus eu din ceea ce a afirmat ieri, într-o conferinţă de presă, deputatul Florin Anghel – “PSD nu are nici o şansă, alegerile vor fi validate”. Şi a mai vorbit Anghel despre oamenii de afaceri care au dat saci de bani la PSD convinşi fiind că Geoană iese preşedinte, oameni de afaceri care acum nu vor mai putea fi răsplătiţi, pentru că PSD a pierdut prezidenţialele. “La noi nu s-a întâmplat aşa ceva, la noi nu e cazul de oameni de afaceri care să fi contribuit la campanie” – spune Anghel. Ba da, domnule Anghel, e cazul şi la voi. Sau poate aţi uitat când s-a cerut Prahovei un milion de euro pentru campania prezidenţială a lui Traian Băsescu, iar banii s-au strâns în timp record, dvs. fiind unul dintre principalii contributori. Dar staţi liniştit, veţi fi răsplătit, că doar aţi câştigat prezidenţialele şi încă la scor, în colegiul pe care îl reprezentaţi. Însă nu e corect să arătaţi cu degetul spre alţii, când voi toţi, cei băgaţi în politică, procedaţi la fel. Şi nu ne mai jigniţi luându-ne pe toţi de fraieri! Vă rog eu!

Din nou, despre Luminiţa Dumitrescu decembrie 9, 2009

Posted by vochina in Câmpina.
3 comments

Am stat pe gânduri dacă să mai scriu sau nu despre Luminiţa Dumitrescu. Mi-am dat seama că n-a înţeles nimic din tot ce am scris până acum şi a luat totul ca pe ceva personal. Mi-a confirmat asta în seara alegerilor, când eram cu Ela în sediul PSD. După ce ne-a aruncat nişte priviri îngrozitor de acre, a venit la noi cu mâna întinsă, să se prezinte. Să ne spună că vrea s-o cunoaştem ca om şi că a vrut să ne cunoască. Că nu ştim nimic despre ea în plan personal. I-am spus şi o repet acum că nu ne interesează Luminiţa Dumitrescu în plan personal. Ne interesează doar comportamentul în funcţia publică pe care o deţine, funcţie plătită din bani publici, funcţie pe care a obţinut-o în urma unor voturi. Despre asta am scris. A făcut praf ultima şedinţă a Consiliului Local, şi-a jignit unii colegi, a creat momente de un penibil absolut. Despre asta am scris. Şi o să mai scriu, dacă va fi cazul. Dar doamna Dumitrescu n-a înţeles acest lucru. Şi nici nu cred că va înţelege pentru că nu vrea să înţeleagă. Iar la faza cu “câştigă şi ele o pâine, ce să le faci…” nu merită nici o replică.

A pierdut PSD doar alegerile prezidenţiale? decembrie 9, 2009

Posted by vochina in Câmpina.
add a comment

Nu vorbesc acum de tensiuni, mituiri, tentative de fraudare sau poate chiar fraude. Nici de paranoia care ne-a cuprins pe toţi din cauza acestei clase politice infecte. Eu mă gândesc la Câmpina şi la ce va fi pe plan local. Aici, PD-L a bătut detaşat. De fapt, asta face de câţiva ani buni, indiferent de tipul alegerilor. Aproape că nu mai are contracandidaţi. Şi nu neapărat pentru că sunt pedeliştii cei mai frumoşi, buni şi deştepţi, ci pentru că PSD a făcut multe greşeli de-a lungul timpului, existând şi cazuri (vezi desemnarea lui Victor Bercăroiu pentru a candida la fotoliul de primar) în care pesediştii şi-au dat singuri cu stângu-n dreptu’. Nu mai vorbesc de absenţa vreunui câmpinean pe listele de la europarlamentare, nu mai vorbesc de neimplicarea unor lideri locali în campaniile electorale, inclusiv cea prezidenţială şi nu mai vorbesc de indiferenţa manifestată de unii social-democraţi în perioadele dintre alegeri, pentru ca ulterior să vină doar cu sfaturi şi să umple sediul doar când rezultatul pare să le fie favorabil. Pornind de la toate acestea, dar mai ales de la rezultatul prezidenţialelor, eu mă gândesc că în 2012 PD-L va câştiga localele cu tot cu primărie. Pentru că, să nu uităm, la Câmpina, pedeliştii deţin deja puterea locală.

P.S. – Unde sunt liberalii în toată ecuaţia asta? Greu de spus… 

Un Alin printre pedelişti decembrie 7, 2009

Posted by vochina in Câmpina.
2 comments

E un adevărat spectacol să-l vezi pe Alin Moldoveanu printre pedelişti. Să-l vezi agitându-se peste măsură şi tremurând ca varga la finalul zilei de vot. Că tremura pentru Băsescu sau pentru şeful lui direct, Florin Anghel, asta e mai greu de spus. Sau poate că nu. Dar zău că merită să-i vezi tremurând, umăr la umăr, pe Moldoveanu şi Tiseanu. Distracţia e garantată. Florin Marcu, Dan Telegescu – n-ai ce să zici, oamenii s-au comportat normal, cu calm. Moldoveanu, însă, mai avea puţin şi îi ieşeau degetele prin încălţări din motive de frecuş. Aplauze!

Gena Preda, soldatul perfect decembrie 7, 2009

Posted by vochina in Câmpina.
add a comment

E consilier local PD-L. De fapt, PNDC, că adeziunile portocalii sunt ţinute în sertar. La alegerile locale din 2008, ea şi colegii săi băteau din poartă în poartă pentru a-i ridica statuie lui Alin Moldoveanu şi pentru a-l critica aspru pe Horia Tiseanu. Acum, aceeaşi Gena Preda este în echipa lui Tiseanu. A muncit în campania asta cât zece. Sunt pedelişti cu vechime în partid care n-au alergat nici 20% din cât a alergat femeia asta. S-a ocupat de cartierul Voila. A împărţit materiale promoţionale, apoi pilote, geci şi căni, a cărat lume la vot, a dat sute de telefoane şi mii de sfaturi. Când pedeliştii şi pesediştii s-au suspectat reciproc de “aranjarea” buletinelor în drum spre Ploieşti, Gena s-a făcut foc şi pară, iar când a aflat că toţi membrii comisiei numără voturile, nu numai preşedinte, a început să ridice tonul. Da, femeia a muncit pe rupte. Nu contează că e în alt partid, că trage pentru cei pe care-i punea la zid în 2008. Vorba Jenicăi Tabacu, aşa-i în politică! Eu mă întreb ce le-o fi spus Gena Preda celor din cartierul Voila? Le-o fi vorbit despre doctrină, FMI, deficit bugetar, continuitate la putere? Sau despre ce va face Tiseanu la ei în cartier dacă iese Băse preşedinte?!

Profesionalismul institutelor de sondaj = zgârcenie decembrie 7, 2009

Posted by vochina in Românica.
add a comment

Trei din patru institute de sondaj, cele mai importante, l-au dat câştigător pe Mircea Geoană (apropo, zău că n-aş vrea să fiu în pielea lui). Şi a câştigat Băsescu (deci în următorii cinci ani ne jucăm). A ieşit Klaus Iohannis dimineaţă şi a spus o chestie corectă: “nu numai clasa politică trebuie să se profesionalizeze, ci şi institutele care au realizat exit-poll-urile”. Unii i-au sărit în cap, că institutele n-au greşit, că în ţară Geoană a avut vreo 15.000 de voturi peste Băsescu, că exit-poll-urile au fost corecte. Eu sunt de acord cu Iohannis. Să te zgârceşti la bani şi să nu iei în calcul diaspora nu e o treabă tocmai profesionistă. Să refuzi să trimiţi operatori în străinătate din motive de bani, după ce ai încasat sume uriaşe de la cei care ţi-au comandat sondajul, pe bune că e trist. Că uite ce a ieşit – diaspora a decis cine va fi preşedinte în următorii cinci ani, iar tu ca institut de sondaj ţi-ai pierdut credibilitatea pentru multă vreme de acum înainte. Şi tot tu, ca institut de sondaj, l-ai făcut pe Geoană să se culce preşedinte şi să se trezească prostănac. Pedeliştii spun că asta e… culmea somnului. Eu cred că e culmea zgârceniei.

P.S. – Cât despre diaspora, poate sunt mai multe explicaţii pentru voturile date lui Băsescu, multe de tot. Una ar fi că au votat în special cei care au plecat din ţară pe vremea lui Iliescu…

10.000 de români au primit drept de vot între cele două tururi ale prezidenţialelor?! decembrie 7, 2009

Posted by vochina in Românica.
add a comment

Pe listele electorale permanente pentru turul I al alegerilor prezidenţiale erau înscrise 18.293.277 persoane. Pe listele electorale permanente pentru turul al doilea – 18.303.224 persoane. Sunt date oficiale, preluate de la Biroul Electoral Central. Singura explicaţie logică pe care am găsit-o eu la ora asta e aceea că între cele două tururi de scrutin aproape 10.000 de români au împlinit 18 ani şi, implicit, au căpătat drept de vot.

Copiii ăştia nu merită o sală încălzită? noiembrie 30, 2009

Posted by vochina in Câmpina.
1 comment so far

Prin primăvara acestui an, Consiliul Local a alocat banii necesari achiziţionării şi montării unei centrale termice în sala de sport din incinta Bazei Sportive Petrol. O iniţiativă aşteptată de multă vreme de cei aproape 200 de copii care se antrenează acolo. Ne apropiem de finalul anului, iar copiii tot în frig îşi desfăşoară activitatea. Banii n-au ajuns niciodată la club, s-au oprit pe traseu, la conducerea Grupului Şcolar Petrol, mai nou Colegiu Tehnic. Nu şi-a însuşit nimeni banii ăia în scop personal, ci au fost folosiţi pentru rezolvarea altor probleme. Ideea e că s-a schimbat destinaţia. Povestea e cunoscută la nivelul Consiliului Local, iar eu mă întreb dacă şi-ar fi permis cineva să schimbe destinaţia unor fonduri fără acordul şi susţinerea cuiva din Primărie?! Şi aş mai vrea să ştiu câţi reprezentanţi ai administraţiei locale au mai trecut în ultima vreme pe la Clubul Petrol să vadă în ce condiţii mizerabile se antrenează copiii?! Copii care aduc anual Câmpinei zeci de medalii judeţene şi naţionale.

În pat cu… Băsescu noiembrie 30, 2009

Posted by vochina in Românica.
1 comment so far

Se laudă pesediştii de la judeţ cum că au descoperit în Ploieşti două depozite ale pedeliştilor. Iar în depozitele acelea ar exista tot felul de materiale promoţionale pentru campania electorală – de la sacoşe până la saltele şi pijamale, toate cu chipul preşedintelui Băsescu. Întrebare: cine ar dormi îmbrăcat cu o pijama de pe pieptul căreia… zâmbeşte Băsescu?

Recital Luminiţa Viorica Dumitrescu noiembrie 29, 2009

Posted by vochina in Câmpina.
add a comment

E noul consilier local din partea PIN. I-a luat locul Jenicăi Tabacu. Joi seară a fost a treia ei şedinţă, pe care a şi prezidat-o, deşi primarul i-a recomandat să mai aştepte, să mai prindă… experienţă. Dar ea nu şi nu, că ştie ce are de făcut. Şi a ştiut… A creat nişte momente penibile, din categoria celor de râsu-plânsu. Li s-a adresat colegilor consilieri cu “măi dragilor”, “măi colegi”, “măi stimaţi consilieri”, “măi oamenilor”. A mestecat gumă toată şedinţa şi a reuşit să blocheze pe toată lumea când i s-a adresat lui Horaţiu Zăgan: “Ce, te crezi mai deştept decât mine?! Să conduci tu şedinţa viitoare să te văd! Sau poate vrei acum!” Zăgan, cunoscut pentru limba lui ascuţită, s-a abţinut cu greu să nu-i dea replică (de fapt, dacă nu se termina şedinţa mai repede, nu ştiu dacă omul mai putea răbda). Doamnă Dumitrescu, vă asigur că în acel moment toată lumea s-a crezut mai deşteaptă decât dvs. şi toţi aveau dreptate! Şi au mai fost momente penibile. Un consilier local trebuie să aibă o anumită prestanţă. Când mai eşti şi femeie, când habar n-ai legislaţie, când abia poţi reţine un amendament, când arăţi cu degetul spre vreun coleg consilier care vrea să vorbească, dar tu nu-i şti numele, când te răţoieşti la consilieri punând mâna în şold, lucrurile astea nu au legătură cu nimic, nici administraţie publică, nici prestanţă, nici bun simţ. Nu se face aşa ceva! Şi, mai ales, o doamnă nu face aşa ceva! Partidele ar trebui să fie mai atente ce fel de oameni pun pe liste, că uite la ce se ajunge…

P.S. Să nu creadă cineva că o regret pe Jenica Tabacu, dar sub nici o formă nu le dau dreptate celor care spun că Luminiţa Dumitrescu a băut apă după şefa de partid. Jenica Tabacu avea stilul ei, o anumită aroganţă şi superioritate, un anume tupeu, dar avea şi cultură, educaţie, inteligenţă. Luminiţa Dumitrescu nu are aşa ceva. De fapt, nu are nici unele noţiuni de bază. De exemplu, operativitate nu înseamnă să-l întrerupi la jumătatea frazei pe cel care vorbeşte.