Apropo de privaţi… ianuarie 14, 2012
Posted by vochina in Românica.trackback
„În acest moment, privaţii se înfruptă mai mult ca oricând din banii publici ai spitalelor”, a spus aseară preşedintele ţării, cu câteva secunde înainte de a cere public Guvernului retragerea proiectului Legii Sănătăţii. Oh, da! Aveţi perfectă dreptate! Dar privaţii cui, domnule preşedinte? Nu cumva ai dumneavoastră? Privaţi impuşi spitalelor şi care strâng la greu bani pentru partid, privaţi care adaugă articole noi la un contract aflat în derulare şi apoi trimit o hoardă de avocaţi care îţi flutură prin faţa ochilor hârtii modificate genetic, privaţi care cunosc perfect sistemul sanitar, ca pe… propriul buzunar, pentru că au plecat de acolo şi şi-au gândit afacerile bazându-se pe deficienţele din sistem, dar şi pe puterea politicului în toate domeniile. Nu ne vorbiţi nouă despre privaţii care se înfruptă din banii spitalelor, pentru că ştiţi la fel de bine ca şi noi unde ajung aceşti bani sau o parte dintre ei. Sigur, „înfruptarea” nu e inventată de actuala putere, e de când lumea şi PDSR-ul, dar acum a ajuns la o cotă uriaşă şi e pe faţă, aşa, pentru ca umilinţa să fie totală.
Domnule preşedinte, sistemul sanitar are nevoie de reformă, dar în nici un caz de una gândită la Cotroceni şi supervizată de dvs. E nevoie de o reformă reală, făcută de specialişti, fără implicarea politicului, fără căpuşe. O reformă adaptată problemelor şi nevoilor din ţara asta, nu „împrumutată” din sistemul olandez, unde nivelul de trai este muuuult peste al nostru. Îmi permit să vă sugerez să îndepărtaţi mai întâi căpuşele şi apoi să lăsaţi oamenii care se pricep să-şi facă treaba. Nu vă mai băgaţi în tot şi-n toate şi nu mai veniţi cu argumente puerile, gen „nimeni nu vrea schimbarea”, că nu mai ţin. Eu, de exemplu, vreau schimbarea. Şi nu numai în sănătate…
PS – Ştiţi cât trebuie să plătească spitalele ca şi taxă de acreditare? 240 lei/pat. Adică, 725 milioane lei vechi în cazul Spitalului Municipal Câmpina şi peste 1,2 miliarde lei vechi – Spitalul Voila. Mi-e şi frică să calculez cât se adună de la toate spitalele din ţară. Unde se duc banii ăştia? Cică pe cheltuieli şi plata evaluatorilor ca să dea dovadă de „performanţă şi integritate”. Da, da, mai ales de integritate. Ştiţi cine decide cum e cu acreditarea? Agenţia Naţională pentru Calitate şi Informaţie în Sănătate, care are şapte membri, dintre care doi numiţi de preşedinte şi doi de Guvern (adică tot de preşedinte).
Comentarii»
No comments yet — be the first.